O înregistrare audio-video realizată în seara zilei de 9 decembrie 2012, imediat după anunțarea exit-poll-ului, Victor Ponta, aflat la Târgu Jiu, unde a câștigat al treilea mandat de deputat, a ținut să mulțumească reprezentanților Partidei Rromilor, care se aflau în sală.
Unul dintre liderii etnicilor i-ar fi spus că are o discuție la telefon cu Nicolae Păun, cu care Ponta a cerut să vorbească. A urmat o convorbire de aproximativ două minute, în care premierul de atunci i-ar fi mulțumit de mai multe ori deputatului din partea minorităților, scrie comisarul.ro.
"Alo! Domnu' deputat, salutare! Victor Ponta sunt. Mulțumesc de sprijin. Oamenii au fost, ca întotdeauna, foarte serioși. Și eu o să fiu serios. Da? Mulțumesc! Păi, stai, în primul rând trebuia să te felicit, că te-ai reales, nu? Bine, voi sunteți aliații noștri, oricum. Da? Baftă! Mulțumesc mult", îi transmitea Ponta interlocutorului.
Deputatul Nicolae Păun, președinte al Asociației Partida Romilor "Pro Europa", aflat în arest preventiv, ar fi declarat în faţa procurorilor, potrivit unor surse, că ajutoarele destinate persoanelor de etnie romă din dosarul său ar fi fost folosite pentru imaginea lui Victor Ponta şi pentru campania lui Madalin Voicu, anunţă Realitatea Tv.
Potrivit DNA, la inițiativa Asociației Partida Romilor "Pro Europa", a fost realizat, în toate județele României, în perioada 2010 — 2013, proiectul "Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi", cu finanțare din fonduri europene. Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă și implicarea, în inițiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.
DNA susține că grupul țintă, reprezentând 3.296 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile, a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanții, aceștia din urmă neavând cunoștință despre faptul că au făcut parte din acest grup. Procurorii mai arată că Nicolae Păun a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donație organizației Asociația Partida Romilor 'Pro Europa', iar obiectivele proiectului nu au fost realizate.
Anchetatorii mai declară că sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor, astfel că s-a creat un prejudiciu total de aproape 12,4 milioane lei (aproximativ 11 milioane lei reprezentând fonduri europene și aproape 1,5 milioane lei de la bugetul de stat), având în vedere operațiunile ilicite derulate de conducerea asociației și de către managementul proiectului.
În plus, tot prin Asociația Partida Romilor "Pro Europa", în perioada 2010 — 2013, s-a derulat și proiectul intitulat "Acces pe piața muncii — O șansă pentru tine", cu finanțare din fonduri europene, ce avea ca obiectiv sprijin pentru integrarea socio-profesională și accesul la o calificare relevantă pe piața muncii pentru șomerii tineri, de lungă durată, și persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din nouă județe ale țării — Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Mureș și Vaslui.