Adjunctul ambasadorului SUA la București, Abigail Rupp, a fost coborâtă de pe scenă de consulul Turciei la Constanța, în momentul în care se pregătea să rostească un discurs despre libertatea religioasă. Motivul invocat: discursul diplomatului american nu era în program.
Vezi scena în VIDEO-ul de mai jos!
Incidentul diplomatic a avut loc la Constanța, în cadrul simpozionului „Săptămâna Nașterii Profetului Muhammed”, eveniment organizat de Muftiatul Cultului Musulman din România, în colaborare cu Atașatul pentru Servicii Religioase și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța.
Prezent la eveniment, adjunctul Ambasadei SUA s-a urcat pe scenă pentru a-și susține discursul, moment în care consulul Turciei la Constanța s-a apropiat și i-a spus că discursul nu este în program.
După câteva clipe de confuzie, diplomatul american a mulțumit sălii „pentru ospitalitate” și a coborât de pe scenă.
Reacția Ambasadei SUA la incidentul de la Constanța
Reprezentanții ambasadei SUA au declarat că „este regretabil faptul că reprezentanții Guvernului turc au obiectat în mod public față de rolul unui înalt reprezentant al SUA”.
„Statele Unite ale Americii consideră că libertatea religioasă este un drept universal al omului și stă la baza protecției celorlalte drepturi inalienabile, incluzând libertatea de exprimare și libertatea de întrunire. Susținem libertatea religioasă și de credință în întreaga lume și depunem eforturi pentru a demonstra angajamentul nostru pentru protejarea minorităților religioase oricând este posibil. Este regretabil faptul că reprezentanții Guvernului turc au obiectat în mod public față de rolul unui înalt reprezentant al SUA și au împiedicat-o să vorbească la un eveniment care sărbătorea valorile de libertate religioasă și diversitate pe care le împărtășim în România”, susține Ambasada SUA la București, într-un răspuns pentru Mediafax.
La evenimentul de la Constanța a fost prezent și ministrul secretar de stat pentru Culte Victor Opaschi.
Reacția Consulatului Turciei la incidentul de la Constanța
Consulatul Republicii Turcia la Constanța a reacționat la incidentul diplomatic de luni, când adjunctul ambasadei SUA la București a fost coborât de pe scenă la un eveniment organizat de Muftiatul Cultului Musulman.
„Potrivit Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța și Biroului Atașatului pe Servicii de Religie, participarea la acțiunea prilejuită de Săptămâna Nașterii Profetului și susținerea unui discurs de către un reprezentant al Ambasadei SUA la București nu erau prevăzute. Din acest motiv, consulul general al Republicii Turcia la Constanța, dl. Turan, i-a explicat politicos situația reprezentantei Ambasadei SUA la București, a rugat-o să fie înțelegătoare și să nu își susțină discursul. Reprezentanta Ambasadei SUA la București a înțeles situația, nu și-a susținut discursul și a coborât de pe scenă, iar domnul consul general i-a mulțumit pentru înțelegere”, au declarat reprezentanții Consulatului general al Republicii Turcia la Constanța, potrivit Mediafax.
Sursă Foto: Facebook/Dobrogea TV