„ALDE a anunţat că are disponibilitatea de a susţine Guvernul şi premierul care se prezintă în Parlament cu un program şi cu o echipă, dar în anumite condiţii pe care le vom discuta într-o întâlnire între delegaţiile oficiale mâine. Am spus încă ceva că mi se pare normal ca după căderea Guvernului Dăncilă, PNL să fie cel care este formatorul majorităţii şi premierul să fie desemnat din partea PNL-ului. Ni se pare foarte bine să mergem pe o formulă monocoloră. Aşadar, rămân celelalte lucruri să fie discutate, cum ar fi alegeri pentru primari în două tururi. În ceea ce ne priveşte, vom cere menţinerea cotei unice de impozitare. Vom cere ca să continue cele mai importante proiecte de infrastructură care să lege provinciile istorice între ele. Nu aş vrea să vedem miniştri care să vină şi să spună totul este prost, să vină cu alte idei şi să spună – trebuie să luăm totul de la început şi să pierdem iarăşi timpul inutil", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la un post TV.
Potrivit mediafax.ro, acesta a spus că nu acceptă intrarea PMP la guvernare atâta timp cât Traian Băsescu, „un turnător al Securităţii", este la conducerea partidului.
„Am mai spus foarte clar că nu are ce să caute în guvernare PMP, care e condus de un turnător al Securităţii. O minimă igienă morală trebuie făcută. Eu ştiu că nu intră Traian Băsescu, dar atâta timp cât Traian Băsescu este patronul acestui partid, trebuie să îşi asume de a-l avea pe Traian Băsescu preşedite dovedit informator al Securităţii", a afirmat politicianul.
De asemenea, Tăriceanu a reiterat că nu va accepta ordonanţe de urgenţă în domeniul justiţiei.
„Sigur că mai avem şi alte condiţii pe care le vom discuta, cum ar să nu se dea OUG pe justiţie, pentru că referendumul din 26 mai, la care am votat împotrivă, a stabilit să nu se dea OUG pe justiţie. Trebuie existe o minină coerenţă între discursul politic şi acţiunea politică. Celelalte condiţii le vom discuta la întâlnirea oficială pe care o vom avea, pentru a decide dacă putem să dăm votul în Parlament sau nu", a spus Călin Popescu Tăriceanu.