Potrivit procurorului general, anul trecut procurorii au avut de soluţionat 1.752.067 de dosare, din care au soluţionat 533.040 de dosare. Au fost trimişi în judecată 59.839 de inculpaţi, din care 3.882 de inculpaţi minori.
Din numărul total al inculpaţilor trimişi în judecată, 20.380 au săvârşit infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, din care, mai mult de jumătate pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Augustin Lazăr a subliniat și câteva aspecte îngrijorătoare privind violența în familie.
,, Au fost trimiși în judecată 1.500 de inculpați. Copii victime ale părinților, 223(dintre care 162 minori). 62 de copii victime ale omorului (tentativă și faptă consumată). 57 de copii victime ale lovirilor și alte violențe și 44 de victime ale violurilor. Raportat la relația frați și surori victime, s-au înregistrat 132 de victime, dintre care 43 victime ale omorului între frați și surori. Cifre care ne pun foarte serios pe gânduri.”, a spus Augustin Lazăr.