"Continuam sa incurajam viitorul democratic al Romaniei, valorile democratice si consolidarea institutiilor democratiei. Si o componenta importanta este sustinerea puternica a luptei impotriva coruptiei, o lupta incredibila in ultimii 15 ani, lupta pe care presedintele meu a aplaudat-o" - a spus diplomatul american, ptrivit hotnews.ro.
Acesta a vorbit, alături de șeful Guvernului, Mihai Tudose, în deschiderea forumului "Trade Winds", care aduce în România cea mai importantă misiune comercială din SUA.
"Nu avem un aliat și un prieten mai bun decât România în această parte a lumii", a afirmat diplomatul și a detaliat câteva dintre domeniile în care cele două țări colaborează.
"Colaborăm foarte bine pentru a aduce pacea și securitatea în această regiune, în comunitatea transatlantică, luptăm împreună pe câmpuri de luptă departe de România. Alături de colaborarea în domeniul militar, ducem o luptă foarte susținută împotriva corupției, împotriva terorismului, crimei organizate, traficului de persoane și în domeniul intelligence", a subliniat Klemm.
El a spus că una dintre prioritățile mandatului său la București este promovarea democrației, anume "consolidarea instituțiilor democratice". "Un efort important în acest sens este susținerea luptei anticorupție — o luptă care a evoluat enorm în ultimii 15 ani, o luptă pe care președintele meu a admirat-o și pe care SUA s-au angajat să o susțină", a punctat șeful reprezentanței diplomatice americane.
Referindu-se la dimensiunea economică a Parteneriatului România-SUA, Klemm a evidențiat că alegerea de a investi într-o țară aparține companiilor, dar "cel mai bun lucru pe care îl poate face România pentru a încuraja firmele americane să investească aici este să asigure un climat de afaceri pozitiv, care este transparent, predictibil, stabil".