"La şedinţa de miercuri a Guvernului este aşteptat să participe şi primarul general Sorin Oprescu. Vor fi alocate 100 milioane lei către primărie, pentru ELCEN", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Bucureştenii din mai multe sectoare nu au avut apă caldă câteva zile la rând, după ce Distrigaz a redus presiunea gazului furnizat companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), din cauza sumelor pe care le are de încasat de la aceasta. La rândul său, ELCEN, care are de încasat bani de la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET), a limitat gazele furnizate regiei, astfel că aceasta a fost nevoită să reducă temperatura apei calde.
În urmă cu o săptămână, în şedinţă de guvern, premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului Finanţelor şi ministrului delegat pentru Energie să îi acorde sprijin primarului general, dacă există această posibilitate, pentru a fi la zi cu plăţile către Distrigaz, adăugând însă că şi-ar dori să vadă mai multă responsabilitate în conducerea politică a autorităţilor locale, Guvernul urmând să intervină acolo unde va fi "absolut necesar".
Mai mult pe Mediafax.