''Regulamentul stabileşte modul în care sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile intrate prin confiscare în proprietatea privată a statului vor fi alocate, după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare. Alocarea se face pe baza bilanţului anual în materia recuperării creanţelor provenite din infracţiuni prezentat de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate'', precizează Executivul.
Potrivit regulamentului, câte 20% din sume vor fi destinate pentru Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Sănătăţii, iar câte 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Justiţiei şi asociaţiilor şi fundaţiilor cu obiect de activitate în domeniul social.
''Raportul în baza căruia se face această alocare va fi întocmit anual până la data de 15 februarie, pe baza datelor furnizate de către Ministerul Public, de instanţele de judecată, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau de alte instituţii competente. Pentru anul 2016, ANAF va comunica ANABI până la data de 20 ianuarie 2017 valoarea sumelor virate la bugetul de stat după deducerea cheltuielilor de administrare şi valorificare a bunurilor mobile şi imobile'', mai meţionează Guvernul.