Având în vedere faptul că măsurile şi obligaţiile care pot fi dispuse în executarea sancţiunilor neprivative sunt multiple, actul normativ îşi propune, în primul rând, o sistematizare din punct de vedere instituţional, a persoanelor fizice şi juridice chemate să asigure punerea în executare a sancțiunilor și măsurilor neprivative de libertate, alături de principalii actori ai implementării acestor măsuri: judecătorul delegat cu executarea, procurorul și consilierul de probaţiune. Hotărârea de guvern detaliază, de asemenea, modul în care serviciile de probaţiune asigură coordonarea, supravegherea şi controlul executării pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate.
Actul normativ aprobat astăzi detaliază, totodată, procedura de informare a persoanei aflate în executarea pedepselor, măsurilor educative sau a altor măsuri neprivative de libertate, care nu vorbeşte sau nu înțelege limba română ori nu se poate exprima, cu privire la conținutul pedepsei sau măsurii dispuse.
Astfel, actul normativ prevede ca principalele acțiuni efectuate în procedura de executare să fie comunicate într-o limbă, respectiv, într-un limbaj pe care persoana aflată în executarea pedepsei îl înțelege, prin intermediul unui traducător, interpret autorizat sau prin intermediul unui interpret de limbaj mimico-gestual.