"Pentru faptul că este dominat de acest Ponta-Ghiţă S.R.L., PSD-ul se află în cea mai grea situaţie a sa de după 1989. Mult mai grea ca în 2005. În 2005, PSD era ranforsat de către nişte lideri de forţă, cu un Năstase care n-a plecat de tot, a rămas preşedinte executiv, sigur, în coasta lui Geoană, dar un Geoană care câştigase în faţa lui Iliescu, ceea ce nu a fost puţin lucru, şi cu legitimitatea unei înfrângeri la limită. Chiar şi în 2009 PSD mai avea o legitimitate pentru că Geoană câştigase alegerile în România. El a fost învins de Baconschi şi ai săi prin contribuţia negativă a lui Titus Corlăţean, care a avut grijă de Disapora. În 2009, Corlăţean a fost vicepreşedintele partidului responsabil de voturile din Diaspora din partea lui Geoană. Şi i-am spus, atunci, lui Mircea: 'Tu ai încredere în băiatul ăsta?' Zice: 'E harnic!'. Eu zic 'Eu nu l-am văzut vreodată ca fiind foarte harnic.' N-a fost nici atunci, după cum nu a fost nici acum. Dar azi, Ponta este în faţa unei înfrângeri pe care n-a suferit-o în faţa unui Băsescu cu sceptrul puterii în mână, cum a păţit Geoană în 2009, a păţit-o în faţa unui domn care n-a făcut politică, dublu-minoritar, lucru care a fost considerat un handicap, uite că nu e, că românii s-au normalizat. Şi a suferit-o la aproape 9 puncte procentuale, ceea ce este un mega dezastru pentru partid, cu marea majoritate a mediei de partea sa şi cu toţi banii în buzunar din funcţia de prim ministru - este o chestie care va fi analizată în toate manualele de marketing politic. Cât de prost poţi să fii să pierzi toate aceste oportunităţi? Asta va fi studiu de caz, această campanie în care să ai toată media, să ai banii, să fii prim ministru, să fii tânăr, să vorbeşti limbi străine, să fii recunoscut internaţional şi să pierzi. Probabil că o concluzie pozitivă, şi sper să o confirme românii, va fi legată de capabilitatea românilor ca, din când în când, să fie mămăliga care explodează", a spus Cozmin Guşă, marţi seara, în emisiunea "Jocuri de putere".