Astfel, în timpul ședinței plenului Senatului de luni a fost anunțat faptul că grupul PNL din Senat nu va mai fi condus de către Puiu Hașotti, acesta urmând să fie înlocuit în funcție de către liberalul Ion Popa.
Totodată, grupul PNL îi va avea ca vicelideri pe liberalii Tudor Barbu, Octavian Motoc, Dorin Dobra, dar și pe democrat-liberalii Dumitru Oprea și Emil Pașcan. Secretarul grupului este Dinică Marinică. În sesiunea anterioară, Dumitru Oprea a fost lider al grupului PDL, Emil Pașcan — vicelider iar Dinică Marinică secretar al grupului PDL.
Structura de conducere a celorlalte grupuri parlamentare din Senat a rămas neschimbată. Astfel, grupul parlamentar al PSD-UNPR din Senat îl va avea în continuare ca lider pe Ilie Sârbu, în timp ce vicelideri vor fi Laurențiu Coca, Nicolae Mohanu, Marian Pavel, Doina Silistru, Haralambie Vochițoiu. Secretarul grupului va fi Viorel Chiriac, iar senatoarea Gabriela Firea și-a menținut calitatea de purtător de cuvânt al grupului.
La nivelul grupului liberal-conservator, liderul va fi în continuare Dumitru Pelican, în timp ce vicelideri au fost desemnați Mihai Cristian Dănuț, Liviu Pașca, Eugen Durbacă, iar pentru funcția de secretar al grupului a fost nominalizată Cristiana Anghel, care a deținut și în sesiunea anterioară această funcție.
Mai multe pe Agerpres.