„Susțin o reducere a numărului de ministere. Eu am șapte secretari de stat la Transporturi, e mult. Dacă tot vorbim de ordonanță cu reduceri, să începem și de la reduceri de ministere, nu doar secretari de stat. Știu foarte bine cum s-a făcut această hartă a secretarilor de stat, de am ajuns să avem 200 acum. Nu văd de ce am avea un ministeru al Antreprenoriatului, Turismului, când poate funcționa foarte bine așa cum a funcționat în Ministerul Economiei. De asemenea, mi se pare foarte mult să existe un minister separat Familie, Tineret, poate exista Familie, Tineret și Sport. Îmi voi susține punctul acesta de vedere zilele următoare la posibilele negocieri”, a declarat Sorin Grindeanu, într-un interviu acordat Digi 24.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că a căzut de acord cu premierul Nicolae Ciucă să încerce să creioneze viitorul Guvern în funcţie de persoane, nu de posturi, astfel ca la ministere să ajungă „oamenii cei mai competenți”.
Acesta a precizat că, deși există un acord semnat privind rotativa guvernamentală este timp pentru schimbări și poartă în continuare discuții cu premierul Nicolae Ciucă și liderul UDMR, Kelemen Hunor.
„Categoric se întâmplă până pe data de 1 iunie”, a mai spus președintele PSD.