Un număr de patru state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, au avut un deficit guvernamental egal sau mai mare de 3% din PIB, potrivit unei estimări preliminare publicate luni de Eurostat.
"Am primit și eu aseară această informație, astăzi o să primesc detalii. Ceea ce este clar este ca avem acest deficit pe anul 2016 la 3% sau depășind un pic 3%, în condițiile în care anul trecut nu s-au făcut mari investiții, nu putem vorbi de creșteri de salarii și de pensii, ba chiar ascultăm cu toții povețe și sfaturi din partea acelora pe care i-am tot numit apostoli ai austerității, care ne spuneau cum o să depășim deficitul bugetar", a spus Grindeanu.
Premierul a susținut că, astfel, România este pusă într-o situație dramatică: "Iată că dânșii ne-au adus în această situație anul trecut, din păcate. Să vedem, o să avem discuții cu cei de la Comisia Europeană. Este dramatic pentru noi, mai ales din punctul de vedere al faptului că anul 2016 nu a ieșit în evidență decât cu 0".