"Pe mine mă miră, ca și pe colegii mei, cum este posibil să ajungi să te lauzi tu PSD cu mai mulți kilometri făcuți decât are România. Cum este posibil să ai 650 de km de autostradă în România și tu să spui că ai făcut 700 nu știu? Cum am ajuns în situația în care Bulgaria care are jumătate din teritoriul României și jumătate din populație să ajungă să ne depășească la kilometri nu știu? Îi cer astăzi lui Victor Ponta în calitate de premier să desecretizeze Master Planul pe Transporturi", a declarat miercuri Gorghiu, la Parlament, înainte de ședința conducerii vechiului PNL.
Gorghiu a subliniat că fără dialog consensul nu se poate, iar dialogul nu există fără informații.
"Îi cerem (premierului — n.r.) să facă publică ultima formă. Îi cerem să țină cont de opiniile noastre, să ne consulte și îi cerem să aibă grijă că investitori ca Ford, Renault și-au arătat public nemulțumirea și chiar au spus în anumite contexte că vor părăsi teritoriul României și se vor reloca în condițiile în care promisiunile lui Ponta nu vor deveni realitate. Avem toată disponibilitatea să discutăm pe această temă foarte importantă, dar aș vrea să nu mai aflăm din comunicatele oficiale ale Guvernului diverse informații. Să vină în Parlament să ne prezinte acest proiect, să accepte observațiile noastre și mai departe vom găsi soluții ca pe viitor infrastructura să nu mai fie ca astăzi", a mai afirmat liderul PNL.