Alina Gorghiu a spus, într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia, că în viaţa unui partid sunt multe episoade neplăcute, însă a învăţat, în cei 15 ani de politică, faptul că problemele trebuie discutate în interior, şi nu în public, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Cred că în niciun caz rufele, în general, nu trebuie spălate în public. Am învăţat, în aproape 15 ani de politică, faptul că într-o familie, într-o echipă politică, lucrurile trebuie discutate până se rezolvă, dar trebuie discutate în interior, şi nu în public.
Mesajul conducerii PNL faţă de fiecare membru a fost, şi ieri, a fost şi acum două săptămâni, şi acum o lună, şi va fi acelaşi: este un proiect foarte important acesta al fuziunii şi orice derapaj ca cel de ieri, ca altele, ar trebui să nu mai existe. Dar sunt absolut convinsă că noi toţi, şi de la masă, şi alţi lideri ai PNL, vom da în fiecare zi acest mesaj de unitate. De altfel, cine nu va pricepe că echipa PNL este una va fi marginalizat", a afirmat Gorghiu. Copreşedintele PNL a adăugat că evenimente de genul celor petrecute la Piteşti, unde prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a fost huiduit când a vrut să susţină un discurs, sau la Bistriţa sunt "detalii nesemnificative în proiectul complet pe care PNL şi l-a propus".
"Vă spun că interesul PNL este să urmărească obiectivele pe care şi le-a propus şi acestea au fost elaborarea programului de guvernare, depunerea unei moţiuni de cenzură, o opoziţie fermă, combativă la guvernarea PSD-ului care are foarte multe derapaje. Aş prefera să vorbesc despre derapajele PSD-ului şi nu despre micile incidente de la un eveniment sau altul, pe care noi le depăşim", a spus Gorghiu.