Flutur califică ca fiind "ruşinos şi penibil" atacul PSD-ului la Congresul de astăzi. Mesajul transmis partidului condus de Ciolacu: De ce vă temeți nu o să scăpați!

Gheorghe Flutur/ Facebook
Gheorghe Flutur/ Facebook

Prim-vicepreşedintele PNL şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat sâmbătă că este ”ruşinos şi penibil atacul PSD-ului la Congresul de astăzi, unde se pare că a fost mai degrabă un congres de atacuri la PNL, decât de prezentare a ofertei pentru ţară". Flutur mai spune că "orice om vede că în spatele atacului este frica de PNL şi de Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale". ”De ce vă temeţi nu o să scăpaţi!”, le-a transmis liberalul social-democraţilor.