În miezul nopții, la Iași, polițiștii i-au cerut lui George Simion să mute autocarul. Liderul AUR era convins că oamenii legii au fost puși de primarul Iașului.
"E 12 noaptea, suntem in Iasi. Ia uitati ce a facut Chirica - a pus jandarmii pe noi. Ce-i aici, ba fratilor, stat politienesc? Ia uite, mai, vine masina dupa masina, a dat ordin Chirica sa ne opreasca. Incredibil, autocarul AUR blocat. Las-o, nea Gigi, aicea ca e inteligent rau politistul asta. Autocarul e perfect parcat cu o gramada de loc, platim parcarea de la 8 dimineata toata ziua si autocarul o sa stea aicea, in Piata Unirii, si o sa facem hora Unirii", a spus George Simion.
Scandalul cu polițiștii vine la scurt timp după ce Simion și cameramanul lui au mai fost implicați într-un alt conflict cu oamenii din Botoșani care nu au vrut să îl salute. George Simion a venit la Iași să își adune simpatizanții AUR în Piața Unirii.