”Este un ultim Guvern al erei Ponta. Va fi un Guvern cu valoare de întrebuinţare limitată. Va fi echivalentul pentru 2014 al Guvernului Ungureanu din 2012. E un Guvern de avarie, de tranziţie, de perioadă limitată prin care Victor Ponta şi Liviu Dragnea încearcă să de agaţe de putere, crezând că astfel pot să rămână relevanţi în politica românească”, a spus Geoană. El a arătat că Ponta şi Dragnea nu îndeplinesc criteriile de credibilitate şi de integritate solicitate de cetăţeni la votul de la alegerile prezidenţiale. ”Oamenii cer credibilitate, integritate, competenţă. Votul meu de azi nu poate să fie un vot împotriva unui Guvern PSD, pentru că nu voi folosi votul meu pentru a aduce celorlalţi puterea. Dar în acelaşi timp, nici nu pot să votez un Guvern în care Ponta şi Dragnea nu îndeplinesc primele două condiţii legate de credibilitate şi de integritate”, a spus Geoană.
Mai multe pe Mediafax