"Sunt în continuare mulţi oameni valoroşi în PSD şi, în general, în zona politică românească. Sunt, din păcate, şi foarte multe uscături, şi în PSD, şi în alte zone ale ţării. Ceea ce simt oamenii de stânga, că sunt înregimentaţi politic sau nu, este, într-un fel, că vremea partidelor tradiţionale se cam apropie de sfârşit. Evident că este un instinct de conservare a puterii, evident că doresc să stea cât mai mult la guvernare, este un lucru legitim - până la urmă, în politică vrei să ajungi la putere ca să faci nişte lucruri cu puterea respectivă. Dar astăzi, cei mai mulţi dintre oamenii lucizi din PSD şi oamenii care se gândesc la viitorul stângii româneşti îşi dau seama că, de fapt, aşa cum USL-ul a fost distrus de Victor Ponta, şi PSD-ul este pe cale să fie distrus de acelaşi personaj", a spus Mircea Geoană, joi seara, în emisiunea "Jocuri de putere".
În opinia sa, premierul este un "mercenar politic", pentru care PSD-ul este un simplu "vehicul de putere".
"Problema este că Victor Ponta a ajuns în PSD fără să aibă nicio urmă de convingere de stânga. El este într-un fel un mercenar politic care a fost întâi la liberali, la tineret, apoi i-a oferit cineva un job interesant la Guvern, apoi alţi preşedinţi de partid, inclusiv eu l-am promovat în continuare, dar el nu are o legătură, o afinitate, o sensibilitate de stânga, el nu este din filmul acesta. Şi atunci, pentru el, PSD este un singur vehicul de putere, o maşinărie care-i permite să-şi atingă obiectivele...", spune Geoană.
"PSD este plin de oameni de stânga autentici. Nu vorbesc de cei certaţi cu legea sau de cei care au probleme de imagine sau de corupţie, vorbesc de grosul acestui mare partid care simte că politica guvernamentală a lui Ponta nu este o politică de stânga", încheie Geoană.