„Îi las pe membrii noştri de partid, pe votanţii noştri, pe simpatizanţii noştri să judece o astfel de atitudine a domnului Ponta”, a spus Mircea Geoană.
El a continuat: „Cu sau fără votul lui Victor Ponta, în primul tur, în 2009, am câştigat peste trei milioane de voturi şi în al doilea tur am câştigat 5,2 milioane de voturi. Am câştigat alegerile în România şi probabil le-am câştigat şi pe ansamblu”.
Întrebat despre faptul că Victor Ponta l-ar fi informat că nu a votat cu el în primul tur din 2009, Mircea Geoană a evitat să răspundă, spunând: ”Este singurul lucru pe care vreau să îl spun astăzi”.
„Judecata aparţine milioanelor de români care m-au votat şi au votat culorile social-democrate în 2009”, a mai spus Geoană.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană, a declarat, joi, că mulţi dintre cei cu care a votat la prezidenţiale din '90 până acum nu au câştigat, dar important este mersul la vot, el afirmând că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi cu Mircea Geoană.
Premierul Ponta a făcut declaraţia la evenimentul în care Tineretul Social Democrat premiază câştigătorii concursului Olimpiada de Comunicare Politică.
El a spus că în 1990 a votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu, care nu a câştigat, în 1992 cu Emil Constantinescu - nu a câştigat, în 1996 tot cu Constantinescu - câştigător, în 2000 cu Mugur Isărescu - nu a câştigat, în 2004 cu Adrian Năstase - nu a câştigat.
Ponta a spus că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, iar în al doilea cu Mircea Geoană, ambii pierzând.
"S-ar putea ca de data asta să iasă cel pe care îl votez eu", a spus Ponta, subliind însă că participarea la vot este cel mai important lucru.
Ponta a fost purtător de cuvânt al campaniei pentru prezidenţiale a lui Mircea Geoană în 2009.