Pe hol, în sediul DNA, inainte de a ajunge la audieri, Oprescu s-a întalnit pentru câteva clipe cu complicele său, care care are calitatea de suspect, întrebându-l pe acesta, despre bani: „Erau marcați?”.
Apoi, cei doi au stabilit: „Nu dăm declarații...”, „Nu dăm declarații, chemăm avocatu`.
Iată precizările din referatul DNA:
După acest moment, inculpatul a început să-i adreseze întrebări lui (.....), menite să afle dacă acesta din urmă, prezent în sediul D.N.A. când a ajuns Primarul, a reușit să afle probatoriul existent. Astfel, după ce inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA a întrebat „Erau marcați?” și, aflând că (.....) nu cunoaște această informație, a stabilit strategia pe care o va urma, cerându-i suspectului să facă la fel:
„Banii. ...[neinteligibil, vorbește în șoaptă]... ai venit să... doamna (.....) cu Groapa...”, „De aia..”, mai precis „De aia te-am chemat, cu Groapa... madam (.....) ..”, încercând așadar să determine suspectul să susțină că motivul sosirii sale în imobilul de la (.....) nu avea legătură cu vreo sumă de bani."
Sorin Oprescu, ARESTAT pentru 30 de zile. A primit mită 1 milion de euro de la un singur denunțător
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat pentru 30 de zile. Judecătorii au emis un mandat de arestare după ce Oprescu fusese reținut sâmbătă noaptea de DNA, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Procurorii DNA au găsit suma de 25.000 de euro asupra edilului, dintre care 5.000 de euro erau marcați. Principala acuzație: Oprescu a aderat în 2013 la un grup organizat din cadrul Primăriei București, edilul primind 10 % din valoarea contractelor pe care operatorii economici le încheiau cu Primăria. Acesta ar fi fost denunțat de patru denunțători, anunță Realitatea TV.