Primarul general, Gabriela Firea, a transmis, marti, un comunicat de presa in care respinge ferm acuzatiile de incalcare a legii pe durata campaniei electorale.
"PNL ma acuza de lucruri inventate, asadar ori nu cunoaste legea, ceea ce e putin probabil, ori foloseste cele mai josnice metode in incercarea de a ma discredita. PNL Bucuresti ma acuza ca nu am stabilit locurile speciale pentru afisaj electoral, atributie care insa tine de sectoare. Cum sa numesti aceasta atitudine, daca nu fake-news si incercare de dezinformare publica? Subliniez: emiterea dispozitiilor cu privire la aceste locuri nu este atributul primarului general, ci al primarilor de sector. Chiar prefectul, care este reprezentantul Guvernului in teritoriu, a solicitat acest lucru primarilor de sector din Bucuresti. Tocmai Guvernul PNL, care este, conform legii, responsabil de organizarea alegerilor locale la nivel national, nu cunoaste acest lucru? ", a transmis, Firea, in comunicatul de presa.
Firea sustine ca toti primarii de sector au emis dispozitiile prin care au stabilit aceste amplasamente.
"Este inca o dovada ca acest Guvern nu vine cu solutii pentru rezolvarea problemelor reale, ci doar cu acuzatii la adresa adversarilor politici, in incercarea de a castiga capital de imagine", a mai afirmat Firea.