"Imi aduc aminte de cele pe care mi le-ati impartasit dumneavoastra, dimineata, cand ne-am strans mainile si ne-am salutat. Cei mai multi dintre dumneavoastra, surprinzator - desi veneati din zone diferite ale tarii - spuneati acelasi lucruri, aceleasi aspecte: 'Ne bucuram ca suntem sanatosi si liberi'. Aceasta a devenit urarea intre primari ceea ce - asa cum corect spuneau domnul presedinte al Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, si domnul presedinte al Senatului, Calin Popescu-Tariceanu - nu este o forma de normalitate. Normal este ca alesii sa dea socoteala politic in fata celor care i-au ales, (...) sa fie profesionisti si onesti. Mai departe, sunt deja alte aspecte, care nu mai tin de democratie", a afirmat Firea la Adunarea Generala a Asociatiei Municipiilor din Romania.