"161.761 de bucureșteni m-au votat duminică și le mulțumesc din tot sufletul pentru că au crezut în mine, în echipa mea și în soluțiile propuse de noi. Sunt convinsă că m-au votat cu mintea, inima, credința și empatia lor, așa cum i-am rugat în campanie.
O campanie mult prea scurtă, față de nevoia de a aduce aminte ce am realizat ca primar general și, mai ales, pentru a explica ce voiam să rezolv în continuare.
Întotdeauna am reacționat cu modestie și demnitate atunci când am fost câștigătoare, în frunte; așa voi rămâne și acum, când ocup locul doi.
De aceea, nu mă voi apăra învinovățind pe altcineva.
Îmi fac doar mie reproșuri din care, cu siguranță, am să învăț pentru viitor. Și, a propos de viitor, din păcate observ că sunt anumiți analiști mai preocupați de “cariera mea politică” decât de viața oamenilor, de cum vor trăi ei de-acum înainte în București: mai bine, la fel sau mai puțin bine.
Un parcurs politic al cuiva este un fir de nisip comparativ cu existența oamenilor. Soarta lor ar trebui să ne preocupe pe toți.
Îmi reproșez că nu am reușit să mă întâlnesc cu mai mulți bucureșteni,
că nu am ajuns în toate cartierele din cele șase sectoare,
că nu a fost timp să dezbat problemele Capitalei cu mai multe organizații, asociații, entități civice,
că nu am reușit să particip la mai multe interviuri radio, televizate sau din presa scrisă, în această lună intensă.
Este posibil ca în puținele apariții în mass media să fi vorbit prea tehnic, prea administrativ, limbajul acesta este rodul muncii și experienței dar nu e creator de emoție și nu este deloc atractiv.
Nu-mi reproșez, însă, că am acceptat să candidez pe ultima sută de metri, când ceilalți candidați erau în plină pre-campanie, lansați cu bugete imense și nemăsurate de instituții.
Răspunsul meu negativ, la 1 noaptea, după 16 ore de ședință, într-un moment de criză pentru partid și pentru coaliție ar fi însemnat egoism și că mă gândesc doar la imaginea mea care ar fi suferit dacă pierdeam.
Nu sunt un astfel de om.
Am fost și voi fi un coleg devotat, loial, cu dorința de a face bine oamenilor, chiar cu sacrificii personale. Am dovedit-o, în timp, de multe ori.
Mă așteptam să pierd, din cauza candidaților numeroși din centru-stânga bazinului politic, dar nu la o diferență atât de mare. Vom analiza cu toții care au fost cauzele, în afară de campania dură, intensă, fără precedent, dusă împotriva mea de un an de zile (când aveam 10 puncte peste actualul primar general) și aglomerarea culoarului politic. Vor mai fi examene politice anul acesta și trebuie să ne pregătim mai bine.
Tocmai pentru că îmi pasă, îmi doresc să învăț din această situație grea, să fiu în viitor varianta mea, a noastră, mai bună, să-mi asum toate erorile și să nu le mai perpetuez.
A greși e omenește, important este să-i tratăm cu respect, obiectivitate și bună-credintă atât pe toți cei care ne apreciază și susțin dar, în egală măsură, și pe cei care ne critică, dezaprobă, contestă.
Mai consider că : și un scor mic trebuie să ne dea de gândit, dar și un scor mare. O reușită înseamnă așteptări imense din partea cetățenilor și promisiuni ce trebuie îndeplinite.
Îi felicit pe toți câștigătorii din alegerile locale și europarlamentare!
Le mulțumesc sincer, cu emoție si recunoștință, inimoșilor mei colegi de la București : Daniel, Robert, Hazem, Anca, George, Cristina, Alex și toți tinerii care ne-au însoțit zi și noapte. Sunteți în inima mea pentru totdeauna
A fost o lună plină de efort, dinamism, implicare, dorință de a explica și interacționa cu oamenii, în care i-am simțit aproape, coechipieri, pe colegii mei : Marcel, Paul, Mihai, Sorin, Eugen, Bogdan. Chapeau bas
Îmi pare rău că nu am reușit să obțin mai mult acum.
Activitatea mea nu se va opri aici. Voi fi neobosită în a promova modernizarea comunităților, drepturile femeilor, egalitatea de șanse și protejarea sănătății tuturor.
Cu Dumnezeu și gândul bun înainte!", a scris Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.
Gabriela Firea va fi unul dintre cei 33 de parlamentari care va reprezenta România în Parlamentul European.