Redăm, în continuare, postarea de pe pagina de facebook a lui Oprea:
"După aproape un an, procurorii DNA au anunțat că solicită aviz pentru începerea urmăririi penale față de mine, în legătură cu accidentul în care a murit Bogdan Gigină. Am spus-o și o repet: regret enorm această pierdere și cuvintele sunt prea puține pentru a descrie cât de mult m-a marcat, ca părinte mai ales, tragedia din octombrie 2015".
El susţine că, citind comunicatul DNA, este de părere că "procurorii sunt pe un drum greşit" şi ţine să facă o serie de precizări. În primul rând, spune fostul vicepremier, el nu se afla într-o coloană oficială, ci într-un "dispozitiv de însoţire". Oprea spune că nu este ministrul cel care stabileşte cine face parte din dispozitiv şi nici dacă se folosesc sau nu motociclete, respingând varianta că ar fi responsabil pentru modul în care a acţionat "dispozitivul de însoţire"
"Vreau să se facă dreptate, însă, citind comunicatul DNA, cred că procurorii sunt pe un drum greșit. Nu am avut acces la dosar, dar pornind de la ceea ce s-a comunicat oficial până acum, vreau să subliniez câteva lucruri:
1. NU ERA VORBA DESPRE O COLOANĂ OFICIALĂ, ci despre un dispozitiv de însoțire. Există o reglementare din anul 2000 care prevede că miniștrii de stat beneficiază de însoțire și protecție. De altfel, tot DNA detaliază, într-un comunicat mai vechi, despre ce este vorba: ”însoțirea unui demnitar de către poliția rutieră presupune atât asigurarea echipajului de însoțire și a vehiculului corespunzător, cât și instalarea în teren a unui dispozitiv de dirijare și siguranță a traficului format din posturi fixe, posturi mobile și patrule auto-moto, atât pe traseul care urmează a fi parcurs, cât și pe traseele alternative”.
2. NU MINISTRUL STABILEȘTE CINE FACE PARTE DIN DISPOZITIV ȘI NICI DACĂ SE FOLOSESC SAU NU MOTOCICLETE. Comunicatul DNA este foarte evaziv în acest sens, deși procurorii știu foarte bine că sunt proceduri clare la nivelul Poliției. Mai precis, există un Plan cadru la Poliția Rutieră privind dispozitivele de însoțire pentru demnitari. Există ordine de zi semnate de conducerea Poliției Rutiere și de Poliția Capitalei în care se spune ce dispozitive de însoțire vor fi constituite și ce tipuri de autovehicule intră în componența lor. Nu în ultimul rând, există un șef de dispozitiv care ia toate deciziile referitoare la însoțire: verifică traseul, coordonează agenții și ia măsuri în funcție de condițiile meteo și de trafic.
3. NU AM CERUT NICIODATĂ CA DEPLASĂRILE SĂ FIE FĂCUTE CU O ANUMITĂ VITEZĂ. De obicei, întrebam doar care va fi durata deplasării. Repet, viteza de deplasare și adaptarea la condițiile meteo și de trafic sunt stabilite de șeful dispozitivului de însoțire. El este cel care coodonează întreaga operațiunea în care sunt implicați polițiștii de la Rutieră", mai scrie Oprea.
Pe de altă parte, Oprea mai adaugă că în ziua respectivă, el venea de la SRI. Fostul ministru spune şi că nu a cerut niciodată ca deplasările să fie făcute "la o anumită viteză". "De obicei, întrebam doar care va fi durata deplasării. Repet, viteza de deplasare şi adaptarea la condiţiile meteo şi de trafic sunt stabilite de şeful dispozitivului de însoţire. El este cel care coodonează întreaga operaţiunea în care sunt implicaţi poliţiştii de la Rutieră", spune el.
4. "În ziua respectivă, am mers la mai multe instituții ale statului. Dacă susținerile vehiculate de unii anul trecut ar fi fost adevărate, să fiți siguri că detaliile picante ar fi apărut în comunicat. Adevărul este așa cum l-am spus încă de atunci. NU VENEAM NICI DE LA RESTAURANT, NICI DE LA VREO ÎNTÂLNIRE PRIVATĂ ȘI NICI NU ERAM ÎNSOȚIT de altcineva în afară de șofer și aghiotant. Veneam de la una din instituțiile statului aflată în strânse relații de colaborare cu Ministerul, adică de la Serviciul Român de Informații.
5. Numărul de 5 deplasări pe zi înseamnă aproximativ DOUĂ ACȚIUNI PE ZI în afara ministerului (un drum dus-întors se notează la Poliția Rutieră ca două deplasări). Ceea ce este absolut normal. Nici președintele, nici premierul nu vin la Minister, ci ministrul se deplasează la Cotroceni sau la Victoria pentru astfel de întâlniri. Nu mai pun în calcul numeroase alte acțiuni la care, în calitate de vicepremier și ministru de interne trebuia să particip. Și nu mai pun în calcul nici faptul că un timp destul de îndelungat am asigurat coordonarea activității Guvernului (fie ca premier interimar, fie ca vicepremier).
6. Nu am ”determinat” (cuvânt folosit de procurori) nici însoțirea mea permanentă cu echipe ale poliției rutiere, nici modalitatea de formare a acestor echipaje, nici utilizarea motocicletelor. Așa cum am mai spus, NU AM BENEFICIAT DE NIMIC ÎN PLUS FAȚĂ DE ALȚI MINIȘTRI DE INTERNE. Și nu o spun numai eu, o spun inclusiv alți foști miniștri și oameni care au lucrat în Poliție. Iată declarațiile lor: Vasile Blaga (întrebat dacă a folosit dispozitive de însoțire): ”Au fost deplasări rapide cu o maşină de însoţire, da, dacă de exemplu eşti convocat de pe o oră pe alta de premier ... și trebuie să ajungi foarte repede”. Traian Igaș: ”Da, la fel ca alți ministri, am folosit mașina de poliție ca deschizator de drum”. Petre Tobă: ”Orice ministru de Interne, din 2005, a beneficiat de un echipaj de Poliţie Rutieră”. Iulian Surugiu: ”Există un ordin din 1999 care reglementează regimul coloanelor oficiale și al dispozitivelor de însoțire și fluidizare”", se mai arată în postare.
Totodată, Oprea contestă şi acuzaţia că numărul său de deplasări era mare, afirmând că avea doar 4 sau 5 drumuri pe zi, în condiţiile în care el trebuia să se deplaseze către alte instituţii, dar mai precizează că nu ministrul stabileşte viteza de deplasare a coloanei care îl însoţeşte:
7. "DNA spune că ”am determinat prezența lui Bogdan Gigină” în acel dispozitiv. Iarăși un lucru greșit pentru că traseul, asigurarea lui, gestionarea resursei umane și a vehiculelor utilizate nu sunt treaba ministrului. Ar fi oricum imposibil ca ministrul, în loc să se ocupe de alte probleme, să stea să planifice în detaliu cele ”5 deplasări” zilnice pe care le invocă DNA. Sunt proceduri, sunt oameni din Poliția Rutieră care se ocupă de acest lucru. Nu e treaba ministrului să dea ordine de acest tip. Singurul lucru pe care orice ministru îl solicită este să știe cât durează deplasarea din punctul A în punctul B pentru a pleca în timp util spre întâlnirile stabilite. Atât!
8. DNA spune spre finalul comunicatului că ”accidentul a avut drept cauză viteza de deplasare (84km/h) și neadaptarea la condițiile meteorologice”. În aceeași frază însă procurorii spun că aceste cauze ale accidentului (viteza și neadaptarea la condiții) au fost ”determinate” de mine personal. Repet: NU MINISTRUL STABILEȘTE VITEZA DE DEPLASARE și nu am cerut niciodată nimănui să meargă mai repede decât permit condițiile meteo. Mai mult, pe tot traseul din seara respectivă, mașina în care mă aflam nu a depășit viteza maximă legală, fapt documentat, iar acest lucru este cu siguranță cunoscut de către procurori. Cum aș fi impus o anumită viteză polițiștilor de la Rutieră, de vreme ce nici măcar șoferului mașinii în care mă aflam nu i-am cerut să meargă mai repede?", a scris acesta.
Pe de altă parte, spre finalul postării, Oprea reproşează că DNA nu menţionează nimic despre "groapa imensă din carosabil", în care a căzut Gigină, ca şi când aceasta nu ar fi existat:
9. "Surprinzător (oare?), DNA uită ceva esențial. Bogdan Gigină nu a alunecat, nu s-a lovit de un copac, nu a intrat pe contrasens. A căzut cu motocicleta într-o groapă imensă din carosabil. Aici nu e vorba doar despre viteză sau ploaie, ci despre un element esențial pe care procurorii îl ignoră cu bună știință. ÎN COMUNICATUL DNA NU EXISTĂ ABSOLUT NICIO REFERIRE LA GROAPA DIN CAROSABIL. Ca și când aceasta nici nu ar fi existat. Eu întreb însă: dacă nu ar fi fost acele lucrări nesemnalizate, oare Bogdan Gigină – chiar și rulând cu 84 km/h – ar fi murit? Aș vrea să știu răspunsul sincer al procurorilor la această întrebare.
10. De altfel, la finalul comunicatului DNA mai este o frază ce ridică semne de întrebare. Citez: ”există indicii rezonabile în sensul că ministrul de interne Oprea Gabriel este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul pe care demnitatea deținută i-l conferea ... ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată”. Deci nu am dat ordin verbal, nu am cerut, nu am solicitat cuiva deplasarea cu o anumită viteză sau încălcarea legii, ci, spun procurorii, ”am impus” folosindu-mă de un presupus ”ascendent”. Cum am impus? La ce anume se referă procurorii? Ce anume am făcut pentru a ”impune”? Există un ordin, o solicitare verbală, ceva? Există o probă anume sau este vorba doar despre o speculație a procurorilor?", a scris acesta.
Dragi prieteni, nu este un moment ușor pentru mine. Dar știu că sunt nevinovat. Aștept să văd tot dosarul și tot ceea ce pot spune acum este că voi utiliza, ca de fiecare dată, pârghiile legale pentru a arăta că spusele procurorilor nu au nicio bază reală.", încheie Oprea.