Gabriela Firea a precizat după şedinţa PSD, că ministrul de Interne poartă o vinovăţie pentru ce s-a întâmplat pe 10 august, dar Carmen Dan a preferat să arunce vina pe prefectul Capitalei, pentru a-i proteja imaginea lui Liviu Dragnea. Mai mult, Gabi Firea a spus că a vorbit cu Corina Creţu care i-a transmis că protestele din România i-au îngrjorat pe comisarii europeni, dar şi pe şeful CE, Jean Claude Jucker:
"Trebuie sa va explic contextul (cererii de demisie a lui Carmen Dan - n.r.). Eu am luat cuvântul şi le-am transmis colegilor mei faptul că am vorbit ieri cu doamna comisar Corina Creţu, care mi-a relatat o discuţie pe care a avut-o cu comisarii europeni şi cu preşedintele CE, Junker, care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia politică din România, accentuând în special că ceea ce s-a întâmplat pe 10 august nu este apreciat de celelalte state europene. Deşi sunt de acord că instituţiile statului de drept trebuie să fie apărate şi anume intervenţia jandarmilor a fost corectă până la un punct, adică apărarea sediului Guvernului (...) şi restabilirea ordinii publice, nu au fost de acord că manifestanţi care nu au fost violenţi au suportat gazele lacrimogene care s-au dat în piaţă. Au spus că erau de ajuns alte măsuri mai blânde pentru îndepărtarea celor violenţi, practic extragerea protestatarilor violenţi şi care aruncau în jandarmi cu pietre, cu alte obiecte"", a declarat Firea.
Totodată, Primarul Capitalei a afirmat că, pe 18 septembrie, Juncker va face referiri în discursul său şi la violenţele din 10 august.
"Doamna comisar mi-a dat voie să transmit în CEx aceste îngrijorări şi faptul că e posibil ca în 18 septembrie, când domnul Junker va lua cuvântul, să facă referire în discursul său şi la situaţia din România şi la protestele din 10 august. Nu este o situaţie confortabilă pentru ţara noastră. Suntem o naţiune liberă, suntem suverani, avem propria legislaţie, dar nu e uşor să vedem cum se transmite pe plan extern o percepţie negativă despre ţara noastră".
Primarul Capitalei a făcut şi o afirmaţie gravă, după ce a dezvăluit că ministrul de Interne a spus în cadrul CEX, că de fapt, a coordonat toată intervenţia de pe 10 august, şi nu era în concediu, aşa cum a spus iniţial:
"În acest context, ca primar general am subliniat faptul că din nefericire, ceea ce s-a întâmplat în 10 august poartă şi o vinovăţie din partea persoanei care coordonează Ministerul de Interne, care întâi a spus că este în concediu, astăzi ne-a spus că a revenit din concediu şi că a coordonat tot ce s-a întâmplat pe 10 august, şi care a încercat să paseze răspunderea către prefectul Capitalei, tocmai în ideea ca presa, pe bună dreptate, să speculeze că este un apropiat al primarului general pentru că a lucrat doi ani de zile cu mine, salvând practic imaginea publică a domnului preşedinte, care a propus-o pe doamna Dan ca ministru, şi incriminându-mă public pe mine pentru că doamna primar a lucrat cu mine, în calitate de consilier la Primăria Capitalei. Am spus că nu este corect să sufere întreaga ţară, toţi românii, Guvernul şi PSD pentru erorile de coordonare şi de comunicare a doamnei ministru, cu legătură directă la prostele din 10 august”, a declarat Firea.
Primarul Capitalei a mai acuzat-o pe Carmen Dan de spionaj, motivând că a venit în şedinţă cu documente care conţineau discuţii între prefect şi un secretar de stat:
"Doamna ministru nu a răspuns celor afirmate, a venit cu xeroxuri de la mesaje pe watsapp. Am intrebat-o daca ne spioneaza. Nu mi se pare normal ca in CEX sa vii cu mesaje, discutii personale intre doamna prefect şi un domn secretar de stat din MAI, legate de proteste. I-am spus că nu e normal sa discutam astfel de lucruri, confirmand ca are o problemă personala cu mine şi doamna prefect. A jignit-o şi a facut atacuri persoanle la doamna prefect. În toate aparitiile publice a tinut sa sublinieze ca doamna prefect e de vină".
Pe de altă parte, Carmen Dan a mai susţinut că episodul cu înregistrarea dintre prefect şi un bărbat era pus la cale de Carmen Dan:
"Am aflat şi îmi asum ce spun, că acel episod a fost pus la cale de doamna ministru, tocmai pentru a o defăima pe doamna prefect. O secretară, o asistentă, consilieri, angajaţi care intenţionat au sunat-o pe doamna prefect. Acel domn a chemat-o la terasă, l-au sunat pe acel cetăţean. A fost totul foarte bizar, pentru că i s-a indicat şi unde să meargă. A fost foarte ciudat", a susţinut Gabriela Firea. Întrebată care ar fi fost scopul, primarul Capitalei a răspuns: "Pentru a o defăima pe domna prefect şi pe mine".
Primarul a mai declarat că relaţia sa cu Dragnea este tensionată, şi o spune cu părere de rău. Întrebată în continuare de jurnalişti dacă problema se poate rezolva, Gabriela Firea a spus că nu are mari speranţe în acest sens pentru că Dragnea o susţine în continuare pe Carmen Dan în funcţia de ministru al Afacerilor Interne.
"Nu ştiu dacă se poate rezolva, depinde foarte mult şi de dumnealui. Eu am fost întodeauna un om al dialogului, dar la cum s-au pus astăzi lucrurile în discuţie şi la cum a fost regia cu doamna Dan, care a scos din dosar xeroxuri cu sms-uri şi convorbiri particulare între doamna prefect şi un domn secretar de stat... Adică totul a fost atât de bine pus la punct şi regizat – şi nu vrea să renunţe la domnia sa –, acum este o breşă, pur şi simplu”, a explicat Firea.