În opinia sa, UDMR a greşit părăsind guvernarea: "În conjunctura actuală, ieşind de la guvernare, după părerea mea, UDMR-ul a luat o decizie greşită, pentru că a renunţat la instrumentul cel mai eficace, cel mai puternic de a-şi găsi aliaţi printre partidele româneşti cu care să-şi promoveze proiectele de lege în Parlamentul României şi a renunţat la mijloacele administrative pe care le ai dacă eşti la guvernare, pentru a ajuta comunitatea maghiară din România".
Gyorgy Frunda crede că "liderii UDMR vor încerca să reconstruiască UDMR-ul. Nu uitaţi, UDMR-ul a scăzut în ultimii ani constant ca număr de voturi, Kelemen Hunor a luat cel mai mic număr de voturi al candidaţilor UDMR, care au candidat vreodată la Preşedinţia României, avem mai puţini parlamentari în Parlamentul European, avem mai puţini parlamentari în Parlamentul României. Deci UDMR-ul trebuie să găsească mijloacele de a se apropia de comunitatea maghiară de care s-a depărtat foarte mult în ultimii doi-trei ani".