„În data de 12 februarie 2024, Consiliul de Administratie al Electrica l-a ales pe dl. Dumitru Chiriță în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație pentru perioada începând cu data de 12 februarie 2024 și până la data de 31 decembrie 2024”, arată un anunț publicat de Electrica SA la Bursa de Valori București (BVB).
În luna ianuarie, Dumitru Chiriță fusese numit membru în Consiliul de Adminstrație al Electrica.
Conform unui document remis BVB, Electrica informează că același Consiliu de Administratie a mai decis înființarea a două poziții de vicepreședinte, pentru care i-a ales pe Dragoș Valentin Neacșu și Adrian Florin Lotrean, începând cu data de 12 februarie 2024 și până la data de 31 decembrie 2024.
Cine este Dumitru Chiriţă
Dumitru Chiriță, în vârstă de 60 de ani, a fost numit președinte al ANRE de majoritatea PSD din Parlament în noiembrie 2017.
După Revoluție, a intrat în mișcarea sindicală și a devenit preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, preşedinte al Sindicatului Liber Independent „Energia” și vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical, în perioada 1996 – 1999.
În 2000, Chiriță a intrat în PSD și a devenit deputat.
Grupul de furnizare și distribuție de energie Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, a încheiat primele nouă luni din 2022 cu un profit net de 534 milioane, de șapte ori mai mare decât anul trecut, când s-a situat la 72 milioane lei, deși compania a furnizat mai puțină energie anul acesta față de anul trecut. Rezultatul puternic pozitiv din primele nouă luni vine după ce, la finalul primelor șase luni din an, compania avea pierderi de 176 milioane lei.