În dosar au fost mai deferiți justiției Geoge-Viorel Ghelase și Virginel Sasu, agenți de poliție la Biroul de Ordine Publică la data faptelor, pentru favorizarea infractorului și fals intelectual, în formă continuată.
DNA precizează, într-un comunicat transmis luni AGERPRES, că, în 26 august 2013, cei doi agenți de poliție, cu prilejul intervenției în urma sesizării unor acte de violență fizică (altercație în trafic), au falsificat două înscrisuri oficiale (procesul-verbal de sesizare din oficiu, respectiv fișa intervenției la eveniment 112), pe care le-au întocmit și semnat cu acel prilej. Potrivit sursei citate, cei doi au atestat, în mod deliberat, că agresorul era o persoană neidentificată și au omis, în mod intenționat, să insereze că fusese indicat de victimă ca fiind un ofițer de poliție ce deținuse anterior o funcție de conducere în IPJ Brăila.
"În același context, în 27 august 2013, Petru Coadă, în calitate de adjunct al șefului Poliției, acționând cu intenție directă, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prin faptul că, prevalându-se de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcția sa, a exercitat demersuri abuzive asupra unui subaltern, agent de poliție, căruia i-a ordonat verbal, în mod ferm (după ce a aflat că cercetările relevaseră identitatea agresorului) ca, în fișa de eveniment pe care agentul avea obligația să o întocmească pentru a fi implementată în fluxul informațional polițienesc, să ateste împrejurarea neadevărată că autorul era necunoscut.
Inițial agentul de poliție respectiv s-a conformat ordinului ilegal și a întocmit, împreună cu o altă persoană, o fișă de eveniment neconformă adevărului, pe care ulterior a refuzat să o înainteze spre implementare în fluxul informațional polițienesc", susțin procurorii.
Anchetatorii au constatat că, în aceeași zi, Petru Coadă i-a prezentat șefului ierarhic, în mod deliberat, faptul că autorul agresiunii nu fusese identificat și nici nu existau posibilități obiective de identificare a sa. "Cu toate că, la acel moment, inculpatul Coadă cunoștea identitatea agresorului, el a încercat să îl determine pe șeful Poliției Brăila să dispună înregistrarea sesizării ca dosar penal cu autor necunoscut, acesta din urmă nefiind de acord cu cererea respectivă.
Prin aceste demersuri abuzive, Coadă a vătămat interesele legitime profesionale ale agentului de poliție căruia i-a ordonat să menționeze aspecte neadevărate în fișa de eveniment, precum și interesele legitime ale Poliției municipiului Brăila (respectiv efectuarea de activități de cercetare penală în raport de situația de fapt reală, precum și întocmirea de înscrisuri oficiale corespunzătoare adevărului — activități ce se circumscriu interesului general al justiției penale)", se spune în comunicatul citat. DNA menționează că Petru Coadă a mai urmărit să obțină pentru agresor împiedicarea tragerii acestuia la răspundere penală pentru respectivul incident sau, cel puțin, îngreunarea cercetărilor, reușind astfel să obțină, ca folos necuvenit pentru acesta din urmă, întârzierea și îngreunarea cercetării sale penale. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila.