Gheorghe Flutur a spus joi, la o întrunire electorală a PDL Iaşi, că membrii partidului nu ar trebui să fie descurajaţi de sondajele de opinie "vânturate" în ultima vreme, el sfătuindu-şi colegii democrat-liberali să nu intre în jocul psihologic al adversarilor politici, care indică PDL la o cotă redusă.
"Vă cer să fiţi atenţi la aceste sondaje şi să nu intraţi în jocul psihologic al adversarilor. Şi Mircea Geoană a băut şampania victoriei degeaba. Exit-poll-urile îl dădeau cu câteva puncte în faţă în seara votului, scopul fiind ca oamenii noştri să fie descurajaţi şi să plece acasă. Dacă PDL se mobilizează bine în ultimele zile de campanie, mai punem trei-patru procente. Iar noi ştim să colindăm ţara, nu stăm cu pijamalele în studiouri de televiziune, cum fac alţii", a spus Gheorghe Flutur.
Totodată, secretarul-general al PDL a atras atenţia asupra pericolului ca în secţiile de votare să existe oameni desemnaţi de PDL, dar care în realitate să fie "trup şi suflet" alături de PSD.
"Aveţi grijă de oamenii din secţii. În Olt, un judeţ roşu, preşedintele filialei de acolo a făcut un test cu oamenii desemnaţi de partid în secţii. Au fost sunaţi vreo 50 din oamenii noştri, pentru a-i verifica dacă ar putea cădea în plasa PSD. Vreo doi au acceptat să joace altfel şi au fost înlocuiţi. Să nu ne vândă, mare atenţie pe cine desemnaţi. Ar fi păcat de munca noastră, aveţi grijă pe cine puneţi în secţiile de votare", a spus Gheorghe Flutur.
Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, alături de prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu şi europarlamentarul Monica Macovei au participat joi la o întrunire electorală la Iaşi. La acţiunea desfăşurată la un hotel din centrul Iaşiului au participat peste 400 de membri şi simpatizanţi ai PDL.