„O alianță PNL-USR-UDMR care ar însemna la ora actuală 224 de voturi şi practic cu votul de la minoritățile naţionale ar forma o majoritate la limită. Pe cealaltă variantă sunt 157 de voturi ale PSD, sunt 120 de voturi ale PNL şi 30 de voturi ale UDMR ar însemna o majoritate mai mult decât confortabilă care ar permite discuții serioase despre revizuirea Constituției.
O altă decizie a fost de formarea acestei majorități în jurul PNL. Nu renunțăm la ideea de a avea un premier de la PNL pentru că această solicitare este absolut legitimă. PNL este deschis, nu face condiționări care nu-şi au locul în negociere, nu vom impune partenerilor de dialog pe cine să desemneze ministru. Asta este treaba internă a fiecărui partid", a declarat Florin Roman, la un post TV.
Nicolae Ciucă şi-a depus mandatul de premier
„Da e o decizie clară care a fost luată şi asumată de PNL. Domnia sa ne-a informat că, din păcate nu a reuşit să coaguleze o susținere parlamentară pentru investirea unui guvern minoritar şi prin urmare, în urma discuțiilor cu colegii din partid s-a luat această decizie de depunere a mandatului respectiv una de flexibilizare a mandatului", a spus vicepreşedintele PNL, Florin Roman.