"Fără îndoială a fost alegerea mea, demisia este un act unilateral", a precizat Florin Iordache, la Ministerul Justiției, întrebat dacă a fost forțat de premierul Sorin Grindeanu să-și prezinte demisia.
În legătură cu predarea mandatului către Ana Birchall, care a fost propusă să preia interimatul la MJ, Iordache a arătat că se așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a decretului de către președintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres.
"Încă nu s-a publicat în Monitorul Oficial, când se va publica în Monitorul Oficial am discutat cu doamna ministru Ana Birchall și vom semna protocolul de predare-primire. Deci așteptăm să se publice în Monitorul Oficial", a spus Florin Iordache.