„În cadrul discuțiilor cu vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, principalele subiecte au fost sancțiunile dure aplicate Rusiei de SUA și susținerea noastră deplină pentru majorarea bugetului Apărării la 2,5% din PIB.
Un alt mesaj important a fost despre oportunitățile strategice în contextul investițiilor americane în România. Țara noastră are nevoie de o economie puternică, bazată pe investiții.
România susține agenda noastră comună care se bazează pe prosperitate, valori democratice și pe interesele comune de securitate ca aliați NATO”, a transmis președintele Senatului - Florin Cîțu.