În replică, Biroul de presă al ANIMV anunţă că acesta a câştigat postul, legal, respectând regulamentul: "Domnul Florian Coldea a câştigat prin concurs, în mod transparent şi în conformitate cu toate legile şi regulamentele în vigoare, titlul didactic de conferenţiar".
În luna ianuarie, Serviciul Român de Informaţii anunţa că directorul SRI, Eduard Hellvig, a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, după ce acesta a cerut eliberarea din funcţie.
SRI preciza că motivele pentru care Coldea a făcut acest gest "ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a instituţiei".
Ulterior, preşedintele Iohannis a anunţat că a semnat decretele privind eliberarea din funcţie a generalului Coldea şi trecerea sa în rezervă.