"Am discutat cu directorii acestor companii, avem şi astăzi o întâlnire şi ei deja studiază posiblitatea şi, de asemenea, au contractat şi o casă de avocatură pentru a-i da în judecată pe toţi cei care denigrează companiile municipale, inclusiv pe liderii politici. În codul comercial sunt prevederi exprese în ceea ce priveşte valoarea brand-ului unei companii, apărarea reputaţiei. În acest moment, aceste companii au contracte în derulare interne şi externe, au angajaţi şi proiecte şi, văzând cât sunt de defăimate într-o parte a presei, prin preluarea declaraţiilor nefundamentate juridic a reprezentanţilor Opoziţiei din Consiliul General, practic sunt afectate ca şi brand", a declarat Gabriela Firea la Teatrul Odeon.
Potrivit acesteia, companiile municipale îşi desfăşoară activitatea în continuare, ele nu au fost nici radiate de la Registrul Comerţului, nici suspendate, nu au fost declarate nici ilegale.
Potrivit primarului general, companiile municipale nu au cum să fie desfiinţate, nici cele din ţară, ea considerând că a avut loc cel mai probabil o inducere în eroare a instanţei, pentru că s-a comunicat că au fost transferate bunuri de patrimoniu către aceste companii.