Adriana Lihoni, fiica primarului din comuna Bethausen, judeţul Timiş, s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicată într-un incident rutier cu maşina primăriei. Totul s-a petrecut săptămâna trecută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Lugoj. Un autoturism VW Jetta, care mergea dinspre Calea Caransebeşului spre centrul oraşului, a intrat în sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Nicolae Bălcescu şi a ricoşat într-o scară de bloc. Potrivit martorilor oculari, în urma impactului, maşina a fost avariată destul de serios.
„O tânără de 25 de ani a condus un autoturism, iar într-o intersecţie cu sens giratoriu a pierdut controlul autovehiculului, intrând în coliziune cu scuarul sensului giratoriu. Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,76 mg/l în aerul expirat. În urma accidentului au fost pagube materiale, iar pe numele tinerei a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană cu îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ancuţa Morariu, scrie adevarul.ro.
Imediat după incident, contactat de jurnaliştii de la ziarul local Cetăţeanul, primarul a refuzat să facă vreun comentariu, iar de luni a intrat în concediu, neputând fi contactat pentru a explica modul în care maşina primăriei a ajuns pe mâna fiicei sale. Potrivit unor surse din Primărie, tânăra ar fi luat maşina fără ca tatăl ei să ştie. Dacă informaţia se confirmă, ţinând cont că e vorba de maşina instiuţiei la care lucrează tatăl său, tânăra ar putea fi acuzată şi de furt.
Potrivit profilului de Facebook al Adrianei Lihoni, tânăra locuieşte în Paris, iar fotografiile o arată pe tânără pozând în mai multe ipostaze indecente. Jurnaliştii de la Cetăţeanul au descoperit chiar că aceasta a pozat nud pentru pagina 5.