Lipă își dorește modificarea de urgență a legii educației fizice și sportului, astfel: "Federațiile sportive, care pot funcționa la discipline sportive/ramuri de sport a căror practicare este oficial recunoscută în România, dar care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi federație sportivă națională (n.r.- federațiile neolimpice), nu mai au calitatea de utilitate publică și de interes național și nu pot accesa fonduri de la bugetul de stat prin Ministerul Tineretului și Sportului" (art. 34: b).
Mai mult decât atât, în cadrul aceleiași legi, Elisabeta Lipă propune desființarea secțiilor neolimpice din cadrul cluburilor departamentale, care nu vor mai avea astfel dreptul legal de a înființa secțiii pentru aceste sporturi, indiferent de numărul de copii și tineri care le practică, scrie evz.ro.