Potrivit sursei citate, deputatul PSD a luat măsuri în urma acestui incident. Fiica acestuia are o gardă de corp, iar el a renunțat să mai meargă cu mașina personală, circulând numai cu cea de serviciu, care este condusă de un șofer.
O echipă de polițiști a venit la fața locului și a ridicat această scrisoare. Urmează să fie făcute cercetări pentru identificarea persoanei care a trimis această scrisoare.
PSD-istul Cătălin Rădulescu s-a ales cu porecla de deputatul Mitralieră după ce, anul trecut, în timpul protestelor împotriva OUG 13 a spus că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi e pregătit să o folosească din nou.
Cătălin Rădulescu este condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție, mai exact pentru pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția.
A fost ales deputat PSD de Argeș de pe poziția a cincea din lista de candidați social-democrați. Rădulescu a fost și suspendat din PSD după ce a făcut mai multe declarații controversate față de protestatarii din Piața Victoriei.
În prezent, deputatul PSD Cătălin Rădulescu este chestor în Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Această schimbare vine după ce funcția de secretar a lui Georgian Pop, care a plecat la partidul lui Victor Ponta, s-a transformat în cea de chestor.