Europarlamentarul Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului, condamnă Guvernul PSD "pentru poziţia ingrată în care a fost pusă România din cauza propunerii inadecvate a Rovanei Plumb la funcţia de comisar european", el arătând că PSD a încercat "să manipuleze sistemul european, propunând un candidat cu probleme de integritate".
"Aşa cum ne-au obişnuit cei din PSD, pe modelul Dragnea-Fifor-Dăncilă au încercat să manipuleze sistemul european, propunând un candidat cu probleme de integritate. Singurul lucru pe care l-au obţinut aceşti impostori a fost să pună România într-o postură ruşinoasă. Guvernul PSD, care de ani de zile a solidificat imaginea României în faţa Europei ca fiind un stat corupt, condus de politicieni certaţi cu legea, a înregistrat o nouă premisă negativă la nivelul UE: este pentru prima dată când un candidat al unei ţări membre este audiat în mod special de către Comisia Europeană, fiind suspectat de probleme de integritate", arată Gheorghe Falcă.
Europarlamentarul ales pe listele PNL afirmă că "binomul Fifor-Dăncilă continuă să acţioneze ca în propriul partid, să facă jocurile de culise ale personajelor obscure, cu tentă coruptă".
"Parlamentul European a dat un semnal clar că nu acceptă astfel de propuneri. Aşteptăm ca măcar în ultimul ceas Guvernul PSD să înţeleagă răul pe care îl produce imaginii României la nivelul UE şi să facă o propunere decentă pentru funcţia de Comisar European în Comisia Transporturi", mai arată fostul primar al Aradului.