EUGEN NICOLĂESCU. În 1982, Nicolăescu a obţinut diploma de licenţă la ASE - Facultatea de Comerţ, iar din 2007 este doctor în contabilitate şi audit.
Nicolăescu este ministru al Sănătăţii din decembrie 2012, funcţie pe care a mai ocupat-o în Cabinetul Tăriceanu, din 2005 până în 2008.
Gheorghe Eugen Nicolăescu s-a născut la 2 august 1955, în satul Grădiştea, comuna Comana din judeţul Giurgiu, este căsătorit şi are doi copii.
Nicolăescu este la al patrulea mandat de deputat, în primele două mandate reprezentând judeţul Mureş, apoi candidând şi fiind ales ca deputat de Călăraşi, ultimul mandat câştigându-l într-un colegiu din Bucureşti.
EUGEN NICOLĂESCU. În perioada 2000 - 2008, deputatul Eugen Nicolăescu a fost membru al Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci, iar în 2004 - 2005 a fost vicepreşedinte al Comisiei.
Nicolăescu a deţinut în anul 2000 funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale Interimare a Valorilor Mobiliare, în perioada 1999 - 2000 a fost secretar general adjunct la Ministerul Finanţelor, iar începând din 2000 este prim-vicepreşedinte al Camerei Auditorilor Financiari din România.
În 2000 - 2001, Nicolăescu a fost lector universitar asociat la Universitatea "Spiru Haret", iar în perioada 1998 - 1999 a ocupat funcţia de director economic la SC ABC Construct 2000 SRL.
Eugen Nicolăescu a condus Regia Autonomă Ratmil din Ministerul Industriei şi Comertului în perioada 1997 - 1998, anterior fiind director economic (1994 - 1997), şef serviciu buget, analize economice (1993 - 1994), economist serviciul aprovizionare (1991 - 1993) şi şef serviciu aprovizionare (1990 - 1991).
EUGEN NICOLĂESCU. În perioada 1985 - 1987, Nicolăescu a fost analist la Centrul de Calcul cu probleme de aprovizionare tehnico-materială la Centrala Industrială de Echipament Special din Ministerul Industriei şi Resurselor, în 1987 - 1990 a fost economist la serviciul aprovizionare la Centrala Industrială de Echipament Special din Ministerul Industriei şi Resurselor, iar din 1976 până în 1985 a fost, pe rând, tehnolog, lucrător comercial, merceolog şi economist la Complexul de Hoteluri şi Restaurante Flora din ITHR Bucureşti - Ministerul Turismului şi la Complexul de Hoteluri şi Restaurante Athenee Palace din ITHR Bucureşti - Ministerul Turismului.
Acesta a fost preşedintele Organizaţiei judeţeane Partidul Naţional Liberal Mureş (2001 - 2004), preşedintele Comisiei Centrale de Cenzori a PNL (2001 - 2002), membru al Biroului Executiv al Partidul Naţional Liberal, purtător de cuvânt (2002 - 2006), preşedinte ales la Organizaţia judeţeană PNL Mureş (2005 - 2008), membru în Biroul Permanent Central al Partidului Naţional Liberal (2005 - 2007), iar din 2007 este vicepreşedinte, membru în Biroul Politic Central al Partidului Naţional Liberal.
În 1 decembrie 2000, Nicolăescu a fost decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.
Potrivit declaraţiei de avere din 4 iunie 2013, Eugen Nicolăescu are un apartament cu trei camere în Târgu Mureş, în suprafaţă de 58,6 metri pătraţi, pe care l-a cumpărat împreună cu soţia sa, Constanţa, în 2007.
EUGEN NICOLĂESCU a declarat că deţine un autoturism Volkswagen Passat Highline, cumpărat prin "lichidare firmă în anul 2011".
Eugen Nicolăescu are două conturi curente în lei, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei şi un cont în care are 552 euro.
Acesta a acordat un împrumut în nume personal în valoare de 15.000 de euro firmei “Conen Consulting”.
În anul fiscal anterior, Nicolăescu a încasat 54.401 lei din salariul de deputat, 620 de lei din drepturi de autor de la Editura Pro Universitaria, aproape 50.000 lei ca profesor universitar dr. de la Universitatea Crreştină Dimitrie Cantemir, 1.302 lei reprezentând venituri din salarii, ca ministru al Sănătăţii.
Soţia sa, Constanţa Nicolăescu, a încasat 16.788 lei de lei din salariul de director la SC Conen Consulting SRL şi 13.659 lei din închirierea apartamentului din Târgu Mureş.