"De câte ori venim în România nu simțim că suntem străini, ne simțim între prieteni, în casa prietenilor noștri și acest lucru se datorează interesului românilor față de turismul din Turcia. 425.000 de turiști români au vizitat anul trecut Turcia. Acest lucru l-am spus și în plenul delegațiilor și, dacă se va renunța la viză, sigur că și numărul turcilor care va vizita România va crește. Vizele împiedică dezvoltarea relațiilor turistice și, din păcate, turcii nu pot veni în România", a declarat Erdogan, după întâlnirea avută, la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis.
Mai departe, Erdogan a arătat că volumul schimburilor comerciale dintre România și Turcia relevă o construcție normală, precizând că acesta se ridică în prezent la 6,3 miliarde dolari, obiectivul fiind atingerea a 10 miliarde de dolari.
"Investitorii turci se află în România de 20 de ani și, dacă privim, ei au realizat investiții în valoare de 10 miliarde dolari, considerăm că sunt insuficienți. De asemenea, oamenii de afaceri români fac investiții în Turcia și am dori ca țările noastre să pătrundă împreună pe terțe piețe și, în felul acesta, să devină și mai puternice", a spus președintele Turciei.
Erdogan a menționat că există firme care doresc să facă noi investiții în România, subliniind că, dacă oamenii de afaceri vor fi sprijiniți, acest lucru va contribui la ridicarea nivelului de dezvoltare a relațiilor dintre Turcia și România și vor fi asigurate locuri de muncă pentru un număr mare de români.
Potrivit președintelui Turciei, centrele culturale Yunus Emre de la București, cât și de la Constanța, colaborând cu Centrul Dimitrie Cantemir de la Istanbul, vor putea să contribuie la dezvoltarea relațiilor culturale dintre țările și popoarele Turciei și României.
Recep Tayip Erdogan la Bucureşti. Iohannis: România susţine aderarea Turciei la UE
Preşedintele Turciei, Recep Tayip Erdogan, a ajuns la Bucureşti unde va avea întâlniri cu şeful statului, Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu reprezentanţii importantei comunităţi turce din România, RFI România
Update 13.30: Cei doi șefi de stat susțin o declarație de presă comună, la Palatul Cotroceni. Klaus Iohannis a punctat în discursul său importanța cooperării dintre cele două state, dar a și transmis condoleanțe pentru evenimentele de ieri:
”Am ţinut să mă întâlnesc cu omologi de ai mei cu care România are parteneriate strategice, aşa cum este Turcia. Când dialogul este la cel mai înalt nivel, ele arată un angajament comun. Salut că domnul preşedinte Erdogan se află aici. Am discutat despre contextul în care ne aflăm. Ne leagă apartenenţa la NATO. România susţine Turcia în aderarea la UE. O regiune sigură şi prosperă este în beneficiul ambelor state. În primul rând, am avut o discuţie despre evoluţiile geopolitice.(..) Cooperarea în domeniul economic reprezintă un atu între relaţiile dintre ţările noastre. Este al cincilea partener la nivel global. Va trebui să valorificăm împreună potenţialul acestui parteneriat. Acţiunile împotriva teorirmului şi nevoia unor eforturi comune şi coordonate. Romania si Turcia au interese comune, ne leaga apartenenta la NATO, dar și cooperarrea economică. Doua dintre ele sunt cooperarea în regiune. Domnule președinte, vă exprim condoleanțele mele pentru evenimentele de ieri. (...) Națiunile noastre trebuie să colaboreze”, a spus Iohannis.
Este prima vizită a unui președinte turc în ultimii șapte ani. Erdogan se va vedea atât cu președintele român, cât și cu premierul, cu șefii celor două Camere și cu comunitatea turcă de aici, notează RFI România. Informațiile au venit de la președinția turcă, vizita fiind confirmată abia în după-amiaza zilei de marţi de președinția română. E vorba de o vizită importantă, oficială, președintele turc fiind însoțit de mai mulți miniștri, de parlamentari și de oameni de afaceri. România are un parteneriat strategic cu Turcia încă din 2011, un parteneriat nevalorificat, la fel ca cel cu Polonia.
Președintele turc este în ofensivă de șarm în Europa de Sud-Est. După ce a fost criticat în repetate rânduri pe plan european pentru că nu respectă drepturile democratice în Turcia, iar negocierile de aderare ale Turciei la Uniunea Europeană au rămas blocate ani la rând, acum trei state fac parte din acest miniturneu: Slovacia, Slovenia și România. Este ce apare scris pe site-ul președinției turce.
În declarația făcută pe aeroport, înainte de a pleca spre Ljubljana, Recep Tayip Erdogan a explicat că va discuta cu omologii din cele trei țări despre evenimentele din regiune, în special despre terenul câștigat de organizața Stat Islamic, probabil și despre conflictul din Ucraina. Cu atât mai important pentru România cu cât, dincolo de Rusia, cel mai important actor de la Marea Neagră este Turcia, care este însă, la fel ca România, membru NATO. Pe agendă, la loc de cinste vor fi și discuțiile despre actualul stadiu al negocierilor de aderare la UE. Toate cele trei, Slovacia, Slovenia și România sprijină procesul de aderare a Turciei. Recep Erdogan va cere, la fel ca cum a cerut în Slovacia și Slovenia, ca blocajele politice să fie lăsate deoparte în acest proces și să fie deschise imediat toate capitolele de negociere.
Președintele Erdogan intenționează ca vizita sa să aibă și o importantă componentă economică. Oamenii de afaceri vor fi aduși laolaltă în cadrul unor forumuri de business, iar liderul turc propune chiar ca Turcia să își unească forțele cu cele trei țări pentru investiții comune în state terțe.