Emil Boc a precizat în cadrul unei conferinţe de presă, care a fost susţinută împreună cu Elena Udrea, la sediul PMP Cluj, că viziunea promovată de candidatul PMP "se bazează pe ceva ce este sănătos pentru ţară şi economie", potrivit Mediafax.
"Am semnat pe lista susţinătorilor doamnei Udrea în vederea alegerilor prezidenţiale, mi-am adăugat numele pe lista susţinătorilor, pe această listă am semnat primul. De ce? Un argument este că Elena Udrea susţine ca model economic creşterea economică prin investiţii şi locuri de muncă, spre deosebire de ceea ce susţine Ponta, ca tot ceea ce se întâmplă în economie să fie bazat pe consum şi pomeni electorale. Viziunea promovată de Elena Udrea se bazează pe ceva ce este sănătos pentru ţară şi economie", a declarat Emil Boc.
De asemenea, precizează Emil Boc, sunt două modele mari de creştere economică, "unul socialist, social-democrat cu accente populiste, promovat de Victor Ponta", care a fost patentat de Călin Popescu Tăriceanu şi care se bazează pe consum şi pomeni electorale, şi unul "sănătos", pe care l-a promovat împreună cu preşedintele României şi Guvernul pe care l-a reprezentat.
Mai multe pe Mediafax.ro