"Mă aștept să fiu trimisă în judecată. Este un dosar făcut să fie trimis în campanie în judecată, unu — ca să mă intimideze pe mine și să mă retrag eventual din politică și doi — să îl afecteze pe Traian Băsescu, fiind un dosar din campania din 2009", a spus Elena Udrea la ieșire din sediul DNA.
În acest dosar, Elena Udrea este acuzată de spălare de bani și instigare la luare de mită, iar Ioana Băsescu de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul și instigare la spălare de bani. De asemenea, mai sunt cercetați Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Turismului, Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, Ioan Silviu Wagner și Giovanni Mario Francesco.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
"Pe baza probelor respective a rezultat că Elena Udrea i-a determinat pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al Ministerului Turismului, precum și pe Victor Tarhon, președintele Consiliului Județean Tulcea (instituție care primea finanțare și de la Ministerul Turismului pe diferite proiecte), să ceară reprezentanților unor societăți comerciale care aveau contracte cu cele două instituții să achite contravaloarea unor servicii de publicitate furnizate în cadrul campaniei electorale. Plata s-a realizat în baza unor contracte fictive, iar legătura dintre persoanele care obțineau fondurile infracționale și prestatorii de servicii a fost realizată de către Udrea Elena Gabriela", susține DNA.
Conform DNA, Udrea coordona persoanele care au acționat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obținuți pe cale nelegală să ajungă la societățile care prestau servicii legate de campanie.