„Cred că cei care conduc statul român greșesc dacă tratează un fost președinte în așa fel. El nu este un om și atat. Un om și atât poate să mergă și pe jos sau să-și găsească o casă. Totuși, el este o instituție. Un fost preșdinte are un statut special. El deține informații prețioase despre țară, stat, Europa, NATO, mai ales în aceste momente de răstriște, cu un război lângă România. Dacă-l lași să umble singur pe stradă, atunci riști ca acele informații pot ajunge la cine nu trebuie. Am dat o explicație, odinioară, prin postarea de pe Facebook, după ce citisem niște postări ale unor oameni pe care domnul președinte i-a ajuatat, cum ar fi Teodor Baconschi. Răbufnirea mea a fost că mulți s-au întors impotriva celui căruia îi făceau sluj. Am simțit nevoia să-i sancționez pe foștii apropiai care s-au dezis de domnul președinte Traian Băsescu. Am constatat, de asemenea, că turnătorii de azi spun tot felul de mizerii, doar ca sa scape, și am sesizat că sunt bine văzuți în societate. Domnul Pescariu, domana Socol, Topoliceanu, sunt doar câteva nume consacrate în turnătorii. Își văd de afaceri în continuare bine-mersi. Sunt turnătorii din dosarele mele, dar sunt tunători și în dosare celebre, de exemplu Ana Maria Patru, care a câștigat în instanță împotriva doamnei Irina Socol.
Cred că decizia CNSAS l-a afectat mult pe domnul președinte, motiv pentru care a făcut un șoc. Totuși, nu trebuie să uităm că are o anumită vârstă. Sigur i-a cauzat acea decizie. Nu știu unde se va muta, dar cred că tot treaba statului ar trebui să fie. Dacă va chema salvarea și se trezește la Moscova, nu cred că va fi bine. Iar acolo să fie întrebat cum s-a construit, de exemplu, Deveselu, sigur nu va fi bine. Situație este delicată. Nu știu, în acest moment, dacă s-a externat, ci am citit doar ce a apărut în presă. Totuși, ce cred că putem lua de bună declarația doamnei Maria”, a declarat Elena Udrea.