"Lipsa unei strategii de promovare a brandurilor românești este o greșeală pe care o plătesc sute de mii de angajați din această ramură. Privată de sprijin și bulversată de niște politici incoerente, industria românească de confecții face, totuși, performanță, iar perspectivele de dezvoltare a acesteia sunt colosale. Repoziționarea României pe piața internațională, construirea unor mărci proprii cu valoare adăugată și dezvoltarea unui plan integrat de promovare a producției autohtone sunt măsuri necesare pentru recunoașterea internațională a calității românești. Avem nevoie ca de aer de branduri autohtone de succes dacă vrem să ieșim din spirala fabricilor care lucrează în lohn, cu profituri micuțe și în care angajatele primesc salarii mici", a declarat Elena Udrea, în cadrul unui eveniment dedicat promovării brandurilor autohtone, derulat sub genericul "Confecționăm românește".
Mai mult, Elena Udrea a subliniat că, în cazul în care va fi aleasă președinte, se va implica activ în promovarea firmelor românești și a brandurilor autohtone.
"Consider că este obligația statului român, este obligația mea, în calitate de candidat la Președinția României, să îmi asum angajamentul de a elabora un sistem de facilități și de remunerare corectă pentru persoanele care lucrează în această industrie. Este incorect să-i neglijăm pe cei care, cu prețul propriei sănătăți, livrează calitate românească pe piețele internaționale", a declarat Udrea.
Candidata PMP și-a arătat susținerea pentru mărcile autohtone de confecții, îmbrăcând o ținută realizată de o creatoare de modă din România.
Mai multe pe Agerpres.