Vizibil afectate de moartea bunicului, fiicele lui Traian Băsescu aveau lacrimi în ochi, dar Elena Băsescu este transfigurată de durere, la căpătâiul bunicului său, așa cum reiese din fotografiile cotidianului Monitorul de Suceava.
Dacă soţul Elenei Băsescu nu a ajuns la Suceava pentru înmormântare, avocatul Radu Pricop, soţul Ioanei Băsescu, a fost prezent.Slujba a fost oficiată de nouă preoţi, iar fundalul sonor a fost asigurat de corul bisericii de la Salcea.
Înmormântarea a început la ora 11.00 şi s-a derulat cu onoruri militare, şi asta pentru că Gheorghe Andruşcă avea gradul de locotenent-colonel în rezervă în cadrul Jandarmeriei Române.