Șeful Direcţiei Juridice a SRI a adăugat că Serviciul Român de Informaţii urmăreşte anchetele DNA de la început până la sentinţa definitivă. "Dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze", a mai afirmat Dumitru Dumbravă.
"Un lucru nu încetează să mă uimească de fiecare dată. Sunt momente în care toate ecranele televiziunilor de ştiri se îngălbenesc de breaking-news-uri. Ei bine, pe acest fond, maladiv, hepatic, sunt unii care privesc şi-şi numără banii primiţi drept mită, crezându-se imuni la reacţia autorităţilor.
Vestea proastă pe care le-o dau este că statul român şi-a dezvoltat sistemul imunitar, iar SRI este unul dintre anticorpii bine dezvoltaţi şi echipaţi pentru însănătoşirea societăţii şi eliminarea corupţiei", spune generalul Dumitru Dumbravă.
În plus, acesta declară că procedând astfel, pot să prevină şi corupţia sitemului judiciar. Această manieră de lucru, în care suntem angrenaţi alături de procurori, poliţişti, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare a scos la iveală punctual şi aspecte care ţin de corupţia sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate. Important este, în opinia mea, că sistemul judiciar îşi dezvoltă anticorpii necesari vindecării acestei patologii", a mai meţionat generalul.
Generalul a mai precizat şi despre faptul că instituţia sa este denigrată deşi ofiţerii care lucrează în SRI îşi fac bine treaba şi de aceea nu am avut atentate teroriste şi fenomene violente. "Dezavantajul nostru este că liniştea nu se aude. Dar ea are un preţ. Faptul că în România nu am avut atentate teroriste, faptul că nu avem evoluţii ale crimei organizate spre fenomene violente întâlnite în unele ţări vecine se datorează muncii sutelor de ofiţeri care, după o zi de muncă, adorm cu sentimentul datoriei împlinite.