Tensiunile politice din România ar putea avea consecinţe pe plan european, în contextul în care România va prelua din ianuarie 2019 preşedinţia Consiliului UE, notează Der Standard. Eurodeputatul austriac Othmar Karas, membru al formaţiunii de guvernământ Partidul Libertăţii (ÖVP, extremă-dreapta), a declarat că este "încă prematur" să se stabilească dacă Guvernul social-democrat de la Bucureşti va face faţă provocării deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE.
Însă dacă va continua atitudinea de susţinere pentru utilizarea forţei împotriva demonstranţilor, "am putea asista la o problemă fără precedent", a atras atenţia el. La rândul său, eurodeputatul social-democrat austriac Josef Weidenholzer a insistat că "mai ales o ţară care urmează să preia preşedinţia Consiliului UE trebuie să respecte şi să protejeze criteriile Copenhaga". "Există riscul ca evoluţiile politice observate în Ungaria şi Polonia să se extindă în România", a subliniat el.
Wolfgang Zinggl, liderul grupului Lista Peter Pilz (centru-stânga) din Parlamentul Austriei, a cerut schimbarea Guvernului de la Bucureşti. "Un guvern nou-ales ar fi oricum mai bine plasat pentru a exercita Preşedinţia Consiliului UE şi a atribuţiilor aferente", a declarat Zinggl pentru agenţia de presă APA.
Europarlamentarul Harald Vilimsky (FPÖ, extremă-dreapta) a refuzat ideea influenţelor externe asupra situaţiei politice din România. "Oricum, nu vor exista efecte pozitive", a spus el, referindu-se la exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE. Eurodeputatul austriac Michel Reimon (Verzi/Alternativa Verde, proeuropean, ecologist) consideră că România va face faţă Preşedinţiei Consiliului UE întrucât aceasta va fi "blocată de facto", din cauza scrutinului europarlamentar din 2019.
"Situaţia internă din România este preocupantă, dar va avea impact limitat asupra instituţiilor UE. Din cauza ieşirii Marii Britanii din UE (Brexit) şi a alegerilor europarlamentare, viitoarea Preşedinţie a Consiliului UE va avea puţin spaţiu de acţiune, toate deciziile importante vor fi luate de Preşedinţia austriacă a Consiliului UE, iar reformele post-Brexit vor fi abordate abia după scrutinul european", a explicat Michel Reimon. Austria deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE.