Interceptările folosite ca probe în 11 dosare de corupţie sunt sub întrebării, după ce începând cu data de 16 februarie, au fost invocate excepţii de neconstituţionalitate referitoare la punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Astfel, avocaţii au ridicat excepţii de neconstituţionalitate în dosare aflate pe rolul mai multor instanţe, unele dintre cauze aflate la faza de judecată pe fond, altele în cameră preliminară sau chiar în cazul dosarelor rămase în pronunţare, unde s-ar fi cerut repunerea pe rol pentru ca probele să fie discutate din nou, au precizat aceleaşi surse.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, la Digi24, că „sunt excepţii invocate din 16 februarie. Sunt persoane care au invocat această excepţie. Problema e că după publicare vor mai fi altele. Am făcut o evaluare, sunt invocate şi mi-e foarte greu să comentez, să spun ce vor face judecătorii. Ei vor verifica modul în care s-a respectat legea şi vor lua o decizie. Niciodată nu ne bazăm doar pe interceptări. Sunt foarte multe dosare trimise în instanţă, sunt cazuri mari, aşa cum le spun jurnaliştii, în care nu s-au administrat astfel de probe. Sunt cazurile cu retrocedări de la ANRP. Procurorii se bazează pe documente, declaraţii de martori. Sunt multe dosare fără interceptări”. Părerile specialiştilor sunt împărţite în ceea ce priveşte decizia Curţii Constituţionale a României şi consecinţele hotărârii. „