UPDATE. ”În momentul actual nu avem confirmarea existenței unor cetățeni români pe lista victimelor. Suntem preocupați pentru situația francezilor și suntem dispuși să ajutăm cu toate mijloacele posibile. Au fost contactate spitalele din Franța pentru a afla dacă printre răniți se află și români”, susține Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, premierul interimar le recomandă românilor să evite călătoriile pe teritoriul Franței pentru evitarea riscurilor potențiale la adresa cetățenilor. Autoritățile nu au proprus modificare alertei teroriste, iar nivelul rămâne albastru precaut. ”Vom aplica procedurile standard în astfel de situații. există și disponibilitatea Ministerului Sănătății în cazul în care va fi nevoie având în vedere numărul mare de răniți, de sprijin în preluarea unor pacienți, victime alte atentatului terorist, în măsura în care va fi nevoie”, a mai declarat Cîmpeanu la sfârșitul ședinței de guvern extraordinare.
Cîmpeanu a sosit la Palatul Victoria în jurul orei 10.15, anunță Realitatea TV. Acesta i-a convocat oficiali din MAI şi de MAE, pentru discutarea măsurilor interne care ar putea fi luate, după atentatele de la Paris.
MAE a informat sâmbătă dimineaţă că, până la această oră, nu deţine nicio informaţie oficială conform căreia printre victimele atentatelor de la Paris se află şi cetăţeni români.
Premierul desemnat Dacian Cioloş s-a declarat "profund şocat" de atentatele teroriste de vineri noaptea din Paris, scriind într-un mesaj pe pagina sa personală de Facebook că " din păcate, este încă o dovadă că trebuie să facem mai mult pentru a combate terorismul, ura şi ideologiile radicale".
Cel puţin 140 de persoane au fost ucise în urma unor atentate teroriste multiple ce au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. În Franţa a fost decretată starea de urgenţă pe teritorul naţional.