Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării în data de 28 decembrie a.c., începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni, pentru a analiza solicitările ministrului apărării naționale referitoare la ocuparea unor posturi în conducerea Armatei României.
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat miercuri seara că nu va prelungi mandatul lui Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării.
"Nu voi prelungi acest mandat. Legea prevede un mandat de patru ani de zile, cu posibilitatea prelungirii acestui mandat. Din ceea ce m-am uitat în arhivele Ministerului Apărării Naţionale, a fost o singură situaţie în care s-a prelungit mandatul unui fost şef al Statului Major al Apărării, Statul Major General cum era pe atunci, şi-am dorit să menţin aceeaşi cutumă. Ştiu ce a făcut pentru Armata României şi ce poate să facă. Mandatul se încheie în 31 decembrie", a declarat Gabriel Leş, la un post de televiziune.
El a precizat că documentele au fost transmise Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
"Documentele, din perspectiva MApN, sunt pregătite, sunt toate făcute, sunt trimise la CSAT. Eu cred că domnul Ciucă mai are multe de spus în Armata României şi eu cred că va rămâne alături de Armata României chiar dacă i se încheie acest mandat", a arătat ministrul Apărării.